Analize microbiologice
Analiza spectrometrica FT-IR a microorganismelor reprezinta o metoda rapida si sigura de identificare a microorganismelor cu costuri minime de operare.
Spectrometria FT-IR este combina aplicabilitatea sa extinsa cu sensibilitatea ridicata. Spectrometria FT-IR permite identificarea rapida si cuantificarea proteinelor, lipidelor, carbohidratilor si a acizilor nucleici. Fiecare specie de microorganism are un pattern specific al acestor biomolecule si astfel este posibila identificarea precisa, uneori pana la nivel de tulpina / serotip.
Metoda de preparare a probelor este simpla si rapida. Microorganismele sunt recoltate din mediul de cultura, suspendate in apa distilata si transferate pe placi speciale, reutilizabile si transparente pentru fasciculul IR. Metoda IR permite o diferentiere fina a microorganismelor si in plus poate fi folosita pentru efectuarea de examinari suplimentare, de exemplu pentru a monitoriza producerea anumitor metaboliti.
Deoarece nu sunt necesare substante chimice sau medii complexe, aceasta metoda se caracterizeaza prin costuri reduse de functionare si o cantitate mica de deseuri.
Bruker ofera sisteme configurate pentru aplicatiile microbiologice care includ modulul de citire a micro-placilor HTS-XT conceput pentru masurarea unui numar mare de probe in regim automat. Caracteristicile metodei de analiza prin spectrometrie FT-IR:
- Rezultate rapide si precise;
- Identificari posibile pana la nivel de tulpina;
- Se aplica pentru levuri, bacterii si fungi;
- Functii de masurare, evaluare si control de date complet automatizate;
- Analiza unui numar mare de probe combinata cu un timp scurt de incubare;
- Costuri reduse de operare;
- Reducerea deseurilor;
- Preparare simpla si rapida a probelor;
- Reutilizarea placilor pentru probe;
- Personalizarea si modificarea bibliotecilor spectrale de catre utilizator.
Domenii de interes:
- Laboratoare de microbiologie;
- Industria farmaceutica;
- Industria alimentara;
- Colectii de tulpini;
- Biotehnologie.
Aplicatii:
- Identificarea microorganismelor;
- Clasificarea microorganismelor;
- Controlul proceselor de fermentatie;
- Examinarea si caracterizarea metabolitilor;
- Studiul si productia antibioticelor.
Biblioteci spectrale de referinta:
Bazele de date pentru identificarea microorganismelor au fost create si validate de catre Institutul de Microbiologie din cadrul Institutului de Cercetare pentru Nutritie si Alimentatie Weihenstephan, in grupul Prof. Dr. Siegfried Scherer. Sunt disponibile biblioteci de spectre pentru numeroase clase de bacterii, levuri si fungi.